×
  • Acasa
  • Noutăți
  • Magazine
  • Devino Partener
  • Contacte
  • Mesajul Directorului

    Oleg BRAGA

    Oleg BRAGA, DIRECTORUL GENERAL AL SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI „FLOARE CARPET”
    DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 8 DECEMBRIE 1976, BENDER
    STUDII: ASEM, MAGISTRU ÎN ECONOMIE

    MUNCA DEVENITĂ PASIUNE – FLOARE CARPET

    Dintotdeauna am avut acest ataşament faţă de covoare. Le port în memorie pe cele din casa bunicilor şi a părinţilor. Am primit de câteva ori în dar covoare şi am dăruit cu orice ocazie, în special celor din străinătate. Acum câţiva ani cumpărasem câteva covoare cu harta Moldovei, confecţionate la Floare Carpet pentru a le dărui la Ambasade, aşa că la Ambasada SUA, a Portugaliei ş.a. se regăsesc şi astăzi aceste simboluri.


    Pentru că am fost ani buni membru al Consiliului de Conducere al întreprinderii Floare Carpet, când am fost numit în funcţia de director general, cunoşteam deja destul de bine istoria fabricii, prestigiul pe care-l are în întreaga lume. Şi totuşi, în momentul în care m-am implicat direct în procesele de administrare şi producere, având acces la toată informaţia, studiind originile diferitor ornamente şi tipuri de  covoare, simbolistica care face distincţia covoarelor din diferite ţări, specificul naţional moldovenesc şi multe altele, am realizat cât de complexă este această industrie şi cât de captivantă. Iată de ce mi-am pus scopul să promovez cât mai intens activitatea Floare Carpet şi să oferim toată această informaţie publicului larg.


    Covorul înseamnă căldură în casă şi schimbă absolut interiorul. În dependenţă de culoarea covorului se modelează şi dispoziţia locuinţei. Iată de ce este recomandat să alegi covorul cu un designer. La fabrică avem atelierul de creaţie, şase persoane care merg deseori şi peste hotare la specializări ca să studieze continuu tendinţele şi domeniul.


    Investim în modernizarea întreprinderii, dar această modernizare poate fi făcută doar pas cu pas, acum important este să păstrăm clădirile, utilajul şi să creăm modele noi, colecţii noi. În cele cinci luni de când sunt în funcţie, ne-a reuşit să deschidem 5 noi magazine pe teritoriul Republicii Moldova. Când am venit la fabrică, vânzarea se axa cel mai mult pe CSI. Acum avem o altă strategie pentru secţia de marketing şi vânzări, fiecare angajat al secţiei fiind răspunzător de o anumită ţară sau grup de ţări. Pe lângă arealul de distribuţie de până în prezent, ne axăm şi pe toate ţările din Europa, SUA, Australia. Recent am discutat cu SUA să reluăm exportul, ultima tranzacţie fiind în anul 2008.
    Avem o sală de mostre foarte interesantă, unde facem comenzi individuale. Pe covoarele noastre se regăsesc portrete, hărţi, simboluri, pomul vieţii ş.a.


    Covoarele Floare Carpet sunt așternute în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, se regăsesc în casele regale britanice şi în majoritatea bisericilor şi mănăstirilor din Grecia. Regi ai Africii au în birouri covoare cu portretele lor, iar în Rusia, mii de metri de covor se întind în încăperile de la Kremlin, din reşedinţa lui Vladimir Putin, Dmitry Medvedev, în Mitropolia Rusă, toate oficiile stării civile din Sankt Petersburg şi multe alte locaţii.


    Important pentru mine personal şi cred că pentru toți cei care muncesc la Floare Carpet este ca, covoarele noastre să se aștearnă în cât mai multe case şi să aducă cât mai multă căldură. În casa mea ele s-au integrat minunat.